"E noaptea de Craciun. Vantul sufla jucaus peste dealurile troienite de omat. Cerul isi cerne argintata zapada in roiuri si vartecusuri scanteietoare. E ora la care, cu genele obosite de asteptare, copiii pasesc in imparatia somnului. Parintii au adormit si ei. Numai vantul n-are somn. El e paznicul ce vegheaza taina acestei nopti, taina noptii de Craciun. Spre miezul noptii, cand nu se mai aude nici un fosnet de-al oamenilor, vantul coboara pe un val de zapada un inger din inaltimea instelata. E ingerul Craciunului. In fiecare an, in aceasta noapte, Dumnezeu il trimite pe pamant cu daruri pentru copii. Ingerul are o tolba atat de adanca, incat niciodata darurile nu s-au imputinat. El intra din casa in casa si se opreste la capataiul fiecarui copil. Dintr-o privire ii citeste si-i cantareste sufletul, dupa care scoate din desaga darul harazit lui de Dumnezeu. Iar Bunul Dumnezeu pregateste in fieare an o multime de daruri minunate.
Prima data a intrat intr-o casa frumoasa cu ferestre mari, prin care abia se zarea o luminita firava. Intr-o incapere curata si calda , intre perne, pe un patut, o fetita tocmai adormise. Ingerul s-a apropiat de ea, a cercetat-o cu o privire patrunzatoare si a scos din sac darul potrivit pentru sufletelul ei. Darul ei era pacea. Ingerul a binecuvantat-o si i-a citit deasupra capului, dintr-o carte groasa, cuvantul lui Dumnezeu: -Tie, pentru ca nu te certi cu nimeni si nu-ti plac vorbele urate, tie iti daruiesc pacea. Inima ta va fi plina de pace in toata vremea. oamenii se vor simti linistiti langa tine si vei potoli multe furtuni din sufletele lor. Pe urma ingerul a sarutat-o pe copila pe frunte si a zburat mai departe.
A intrat in alta casa. Si acolo un baietel abia atipise. Ingerul l-a cantarit si pe el cu privirea si a scos darul din desaga. Darul acestui baietel era curajul. Dupa ce l-a binecuvantat, i-a citit si lui din cartea cea groasa: -Tie, pentru ca nu-ti este frica de greutati si alegi de fiecare data ce este mai greu de facut, iti daruiesc curajul. Vei avea o inima curajoasa si nu vei sti ce inseamna indoiala. Oamenii de te vor pretui si se vor sprijini de sufletul tau cand vanturile vietii ii vor clatina. Dupa ce a terminat de citit, ingerul l-a sarutat si pe el pe frunte si a plecat grabit mai departe. Calea ce o avea de facut era lunga.
A intrat in casa unei fetite care adormise de cateva clipe. Dupa ce a cantarit cu grija sufletelul a scos din desaga darul potrivit pentru ea. Darul ei era blandetea. Ingerul a binecuvantat-o si a citit: -Tie, pentru ca nu vrei sa ranesti pe nimeni, nici macar cu o privire, iti daruiesc blandetea. Vei avea o inima blanda ca o raza de soare si vei alina multe suflete chinuite. Dupa ce a sarutat-o pe fruntea adormita, ingerul s-a grabit spre alti copii.
La toti le-a cantarit sufletele si le-a lasat daruri pe potriva lor. A dat unora intelepciunea altora bucuria, altora harnicia, istetimea, mila, cumpatarea, smerenia, nadejdea... si cate si mai cate daruri. Intr-un sfarsit a ajuns si la ultima casuta. Era o casa simpla, taraneasca.
Obosit de osteneala drumului, ingerul si-a scuturat in cerdac aripile incarcate de zapada argintie si a intrat incetisor intr-o odaie. Acolo, intr-un patut cu cearceafuri curate, dormea adanc un baietel. Avea fruntea inalta, peste care se revarsau bucle negre si moi. Ingerul s-a apropiat de el si l-a privit indelung. Baietelul isi rezemase pe brat tampla stravezie si ganditoare, incat nici nu parea un copil, ci un om in toata puterea cuvantului. Lumina palida a lunii ce batea prin fereastra ii scalda chipul alb si fraged ca floarea de cires. Ingerul l-a privit incurcat. A vrut sa-i cantareasca sufletul dar n-a putut. Sufletul acestui copil era mult prea mare. Atat de mare, incat ingerul s-a speriat si a tresarit, nestiind ce sa inteleaga. Oare avea el prin desaga vreun dar potrivit pentru acest copil?
O clipa chiar a avut gandul ca poate Dumnezeu a uitat sa puna un dar pe masura lui. Dar ingerul stia ca acest lucru era cu neputinta si a cautat mai atent in tolba. In mana a luat ceva greu, greu de tot. A tras mana afara si a privit in palma. Atunci s-a cutremurat. Darul acestui copil era SUFERINTA.
Ingerul a privit fruntea alba ca laptele a baietelului, buzele subtiri, obrazul fraged, umerii plapanzi si a suspinat. A suspinat dandu-si seama ca nici mintea lui de inger nu poate pricepe toate tainele si judecatile lui Dumnezeu. Aripile i s-au infiorat tremurand usor.
A ingenucheat langa patutul copilului si a asezat pe frunte darul. L-a binecuvantat de 3 ori si cu vocea stinsa ca de litanie, i-a citit cuvantul lui Dumnezeu: -Stiu cat de mare este sufletul tau. Stiu ca in el va incapea o lume intreaga, stiu ca in el vei vrea sa cuprinzi chiar nemarginirea Mea. Stiu ca inima iti va arde de iubire. Ca-ti vei iubi ca nimeni altul, neamul din care te-ai nascut, ca-i vei iubi pe oameni pana la sfarsit, ca vei iubi toate frumusetile facute de Mine, ca vei iubi raul, ramul, ca vei iubi Biserica Mea, pe Sfintii Mei, pe Maica Mea; stiu ca Ma vei iubi pe Mine. Si pentru ca te vei asemana cu Mine in iubire, tie iti daruiesc darul meu cel mai de pret: ITI DARUIESC SUFERINTA.
Intreaga ta viata va fi muiata in adancuri amare de viata. Sabii fulgere si piloane vor trece peste sufletul tau. De la oameni vei primi biciuiri, loviri si pietre. Toti se vor lepaa de tine, iti vor injosi numele si il vor umili. Chiar si cei apropiati ai tai, cand iti va fi cel mai greu iti vor da sa bei fiere si otrava. Rani nevindecate si nemangaiate vei purta in trup si in suflet. Ingerul s-a oprit o clipa, a suspinat si a citit mai departe: -Dar din acest adanc de suferinta va creste un tanar mandru ce va arde in inima sa toate dorurile si durerile neamului sau. Va creste un tanar voievod ce va fi peste veacuri lumina neamului sau. Iar cand lumea nu va mai putea incape stralucirea ta, lumina ochilor tai se va stinge.
Atunci vei urca usor, cu suflet bland si luminos, slobozit de toata suferinta, in toata lumina falnicelor bolti, in palatele cele de margean, acolo unde nu este nici durere, nici intristare, nici suspin... Acestea au fost ultimile cuvinte pe care ingerul le-a citit din cartea cea groasa. Printre genele rourate de lacrimi l-a privit pe copilul ce dormea si i s-a parut ca vede stralucind pe fruntea lui cand o cununa de stele, cand o cununa de spini. A vrut sa-l sarute si pe el pe frunte dar n-a indraznit. Si atunci ingerul s-a aplecat cu evlavie si a sarutat picioarele copilului care primise ca dar suferinta."
Copilul acela era MIHAI EMINESCU.
Postări
